27 „Iată, vin zile, zice Domnul , când voi însămânța Casa lui Israel și Casa lui Iuda cu o sămânță de oameni și o sămânță de animale.
28 Așa cum am vegheat asupra lor ca să-i smulg, să-i tai, să-i dărâm, să-i nimicesc și să le fac rău, tot așa voi veghea asupra lor ca să-i zidesc și să-i plantez, zice Domnul.
29 În zilele acelea nu se va mai zice: «Părinții au mâncat struguri acri și copiilor li s-au strepezit dinții»,
30 ci fiecare va muri pentru propria lui nelegiuire. Fiecărui om care va mânca struguri acri i se vor strepezi dinții.“
31 „Iată, vin zile, zice Domnul , când voi încheia cu Casa lui Israel și cu Casa lui Iuda un nou legământ,
32 nu ca legământul pe care l-am încheiat cu strămoșii lor, în ziua când i-am luat de mână ca să-i scot din țara Egiptului, legământ pe care l-au rupt, măcar că aveam drepturi de soț asupra lor, zice Domnul.
33 Ci acesta este legământul pe care-l voi încheia cu Casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul : voi pune Legea Mea înăuntrul lor și o voi scrie în inimile lor. Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.