13 În prezența lor i-am dat lui Baruc următoarea poruncă:
14 „Așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Ia aceste documente, atât actul de cumpărare pecetluit, cât și pe cel nepecetluit, și pune-le într-un vas de pământ ca să se păstreze multă vreme!»
15 Căci așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Se vor mai cumpăra case, terenuri și vii în țara aceasta.»“
16 După ce am dat actele de cumpărare a terenului lui Baruc, fiul lui Neria, m-am rugat Domnului astfel:
17 „Ah, Stăpâne Doamne , Tu ai făcut cerurile și pământul prin puterea Ta cea mare și cu brațul Tău întins. Nimic nu este prea greu pentru Tine!
18 Tu arăți îndurare la mii de generații, dar aduci pedeapsa pentru nelegiuirea părinților în sânul copiilor lor. Tu ești Dumnezeul cel Mare și Puternic, al Cărui Nume este Domnul Oștirilor.
19 Sfaturile Tale sunt mărețe și faptele Tale sunt puternice. Ochii Tăi sunt deschiși asupra tuturor căilor fiilor oamenilor, ca să dai fiecăruia după căile lui și după rodul faptelor lui.