10 Toți conducătorii și toți cei din popor care au intrat în legământ au acceptat fiecare să-și elibereze sclavul și sclava și să nu-i mai țină în sclavie. Ei au ascultat și le-au dat drumul.
11 Dar mai târziu s-au răzgândit și au adus înapoi sclavii și sclavele pe care îi eliberaseră, înrobindu-i iarăși.
12 Atunci Cuvântul Domnului a venit la Ieremia și i-a zis:
13 „Așa vorbește Domnul , Dumnezeul lui Israel: «Eu am încheiat un legământ cu strămoșii voștri în ziua când i-am scos din țara Egiptului, din casa sclaviei, și le-am zis:
14 ‘După șapte ani, fiecare din voi să elibereze pe fratele său evreu, care i se vinde lui ca sclav. Șase ani să-ți slujească, după care să-l eliberezi!’ Strămoșii voștri însă nu M-au ascultat și nu și-au plecat urechea la ce le-am spus.
15 Nu demult, voi v-ați întors și ați făcut ce este drept în ochii Mei, fiecare dintre voi vestind eliberarea semenului său și încheind un legământ înaintea Mea în Casa peste care este chemat Numele Meu.
16 Dar acum, v-ați răzgândit și Mi-ați profanat Numele. Fiecare dintre voi și-a luat înapoi sclavul și sclava pe care îi eliberase și pe care îi lăsase să meargă oriunde ar fi vrut. I-ați forțat să devină iarăși sclavul și sclava voastră.»