12 Atunci cușitul Ebed-Melek i-a zis lui Ieremia: „Pune-ți aceste zdrențe și aceste haine vechi sub subsuori și apoi leagă-ți funia de jur împrejur.“ Ieremia a făcut așa,
13 iar ei l-au tras cu funiile și l-au scos din puț. Ieremia a rămas în curtea temniței.
14 După aceea, regele Zedechia a trimis după profetul Ieremia și acesta a fost adus la intrarea a treia a Casei Domnului. – Te voi întreba ceva, i-a zis regele, dar să nu-mi ascunzi nimic.
15 Ieremia i-a răspuns lui Zedechia: – Dacă-ți voi răspunde, nu mă vei ucide oare? Și dacă-ți voi da un sfat, mă vei asculta tu oare?
16 Regele Zedechia i-a jurat lui Ieremia în secret și i-a zis: – Viu este Domnul , Care ne-a dat viață, că nu te voi ucide și nu te voi da în mâinile celor ce caută să-ți ia viața!
17 Atunci Ieremia i-a zis lui Zedechia: – Așa vorbește Domnul , Dumnezeul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Dacă te vei preda conducătorilor împăratului Babilonului, vei rămâne în viață și cetății acesteia nu i se va da foc; astfel tu și familia ta veți trăi.
18 Dar, dacă nu te vei preda conducătorilor împăratului Babilonului, cetatea aceasta va fi dată în mâinile caldeenilor, care îi vor da foc, iar tu nu vei scăpa din mâinile lor!“