15 Ieremia i-a răspuns lui Zedechia: – Dacă-ți voi răspunde, nu mă vei ucide oare? Și dacă-ți voi da un sfat, mă vei asculta tu oare?
16 Regele Zedechia i-a jurat lui Ieremia în secret și i-a zis: – Viu este Domnul , Care ne-a dat viață, că nu te voi ucide și nu te voi da în mâinile celor ce caută să-ți ia viața!
17 Atunci Ieremia i-a zis lui Zedechia: – Așa vorbește Domnul , Dumnezeul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Dacă te vei preda conducătorilor împăratului Babilonului, vei rămâne în viață și cetății acesteia nu i se va da foc; astfel tu și familia ta veți trăi.
18 Dar, dacă nu te vei preda conducătorilor împăratului Babilonului, cetatea aceasta va fi dată în mâinile caldeenilor, care îi vor da foc, iar tu nu vei scăpa din mâinile lor!“
19 Regele Zedechia i-a zis lui Ieremia: – Mi-e frică de iudeii care s-au dus de partea caldeenilor, ca nu cumva să fiu dat în mâinile lor, iar ei să mă maltrateze.
20 – Nu te vor da, i-a răspuns Ieremia. Acum ascultă glasul Domnului și fă ce ți-am spus. Doar așa îți va merge bine și vei rămâne în viață.
21 Dar, dacă refuzi să te predai, iată ce mi-a descoperit Domnul :