26 Mă uit și iată că ținutul roditor este un pustiu și toate cetățile lui sunt dărâmate înaintea Domnului și înaintea aprigei Lui mânii.
27 Căci așa vorbește Domnul : «Toată țara va fi pustiită, însă nu o voi distruge complet.
28 Din cauza aceasta pământul se va jeli, iar cerurile se vor întuneca. Eu am vorbit și am plănuit aceasta! Nu-Mi pare rău și nici nu mă voi răzgândi!»
29 La vuietul călăreților și la strigătul arcașilor toți cei din cetăți o iau la fugă; se ascund în păduri și se urcă pe stânci. Toate cetățile sunt părăsite și nimeni nu mai locuiește în ele.
30 Iar tu, cea pustiită, ce vei face? Te vei îmbrăca în roșu, te vei împodobi cu giuvaiere de aur și îți vei machia ochii cu antimoniu? Degeaba te vei înfrumuseța! Iubiții tăi te disprețuiesc și vor să-ți ia viața.
31 Aud niște strigăte ca ale unei femei în chinurile nașterii, strigăte ale unei femei care naște pentru prima oară. Este glasul fiicei Sionului care răsuflă greu și își întinde mâinile, zicând: «Vai de mine! Mi-e sufletul sleit din cauza ucigașilor!»“