1 Iată cuvântul spus lui Ieremia cu privire la toți iudeii care locuiau în țara Egiptului – la Migdol, la Tahpanhes, la Nof și în țara Patros:
2 „Așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Ați văzut toate nenorocirile pe care le-am adus asupra Ierusalimului și asupra tuturor cetăților lui Iuda. Astăzi ele au ajuns doar un loc pustiu, unde nu mai locuiește nimeni,
3 din cauza răutății lor. Ei M-au provocat la mânie, ducându-se să ardă tămâie și să slujească altor dumnezei, pe care nu i-au cunoscut nici ei, nici voi, nici strămoșii voștri.
4 Deși i-am trimis iarăși și iarăși pe toți slujitorii Mei, profeții, să le spună: ‘Să nu săvârșiți aceste urâciuni pe care Eu le urăsc!’,
5 ei nu M-au ascultat și nu au luat aminte; nu s-au întors de la răutatea lor și n-au încetat să ardă tămâie altor dumnezei.
6 De aceea, furia Mea s-a revărsat și mânia Mea a izbucnit în cetățile lui Iuda și pe străzile Ierusalimului, care au devenit în ziua de azi o ruină și un loc pustiu.»