11 Du-te în Ghilad și adu balsam, fiică fecioară a Egiptului! Degeaba îți înmulțești leacurile, căci nu este vindecare pentru tine.
12 Popoarele vor auzi de rușinea ta; strigătele tale vor umple pământul. Un viteaz se va împiedica de un altul și vor cădea amândoi.“
13 Iată cuvântul pe care Domnul i l-a spus profetului Ieremia despre venirea lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, ca să atace țara Egiptului:
14 „Dă de știre în Egipt și vestește în Migdol. Vestește și în Nof și în Tahpanhes și spune-le: «Ridicați-vă și pregătiți-vă, căci sabia îi devorează pe cei din jurul vostru.»
15 De ce s-au prăbușit vitejii tăi? Ei nu pot sta în picioare, căci Domnul i-a aruncat la pământ.
16 El îi va face pe mulți să se împiedice întruna și vor cădea unul peste altul. Vor zice: «Haidem să ne întoarcem la poporul nostru și în țara noastră natală, departe de sabia asupritorului!»
17 Acolo vor zice: «Faraon nu este decât un vuiet, care a lăsat să treacă pe lângă el momentul potrivit.»“