20 „De aceea, ascultați hotărârea pe care a luat-o Domnul împotriva Edomului și planurile pe care le-a făcut împotriva locuitorilor din Teman: «Cu siguranță vor fi târâți ca niște oi plăpânde; cu siguranță El le va distruge staulul.
21 La sunetul căderii lor se va cutremura pământul și răsunetul strigătului lor se va auzi până la Marea Roșie.
22 Iată, dușmanul înaintează ca un vultur care zboară și își întinde aripile deasupra Boțrei. În ziua aceea, inima vitejilor Edomului va fi ca inima unei femei în durerile nașterii.»“
23 Cu privire la Damasc: „Hamatul și Arpadul sunt tulburate căci au auzit vești rele. Se topesc de spaimă; sunt ca o mare învolburată care nu se mai poate potoli.
24 Damascul este descurajat. Se întoarce să fugă, dar îl cuprinde panica; îl apucă neliniștea și durerea, ca pe o femeie în durerile nașterii.
25 De ce nu a fost abandonată cetatea aceasta renumită, cetatea bucuriei mele?
26 De aceea, tinerii ei vor cădea în piețe; toți ostașii ei vor fi reduși la tăcere în ziua aceea, zice Domnul Oștirilor.