24 Damascul este descurajat. Se întoarce să fugă, dar îl cuprinde panica; îl apucă neliniștea și durerea, ca pe o femeie în durerile nașterii.
25 De ce nu a fost abandonată cetatea aceasta renumită, cetatea bucuriei mele?
26 De aceea, tinerii ei vor cădea în piețe; toți ostașii ei vor fi reduși la tăcere în ziua aceea, zice Domnul Oștirilor.
27 Voi da foc zidurilor Damascului și el va mistui palatele Ben-Hadadului.“
28 Cu privire la Chedar și la regatele Hațorului, pe care Nebucadnețar, împăratul Babilonului, le-a cucerit: „Așa vorbește Domnul: «Ridicați-vă, înaintați împotriva Chedarului și distrugeți poporul din răsărit.
29 Luați-le corturile și turmele, prădați-le țesăturile, toate bunurile și cămilele. Strigați-le: ‘Teroare din toate părțile!’
30 Fugiți repede! Ascundeți-vă în peșteri adânci, locuitori ai Hațorului, zice Domnul. Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a luat o hotărâre împotriva voastră și a făcut un plan împotriva voastră.