9 Dacă ar veni niște culegători de struguri la tine, n-ar lăsa ei câțiva ciorchini neculeși? Dacă ar intra la tine niște hoți în timpul nopții, n-ar fura ei doar cât ar avea nevoie?
10 Eu Însumi îl voi despuia pe Esau, îi voi descoperi toate ascunzătorile lui și nu se va mai putea ascunde. Copiii, frații și vecinii lui vor pieri, iar el nu va mai fi.
11 Lasă-ți orfanii, căci Eu îi voi ține în viață, iar văduvele tale să se încreadă în Mine.»“
12 „Așa vorbește Domnul : «Iată că cei care nu ar fi trebuit să bea din cupă, vor ajunge să bea! Iar tu să rămâi nepedepsit? Nu, nu vei rămâne nepedepsit, ci vei bea și tu!
13 Jur pe Mine Însumi, zice Domnul , că Boțra va deveni o paragină și o pricină de groază, de râs și de blestem. Toate cetățile ei vor deveni o ruină veșnică.»“
14 „Am auzit un mesaj de la Domnul. Un mesager a fost trimis printre neamuri ca să zică: «Adunați-vă și atacați-o! Ridicați-vă la luptă!»“
15 „Iată, te voi face mic între neamuri și disprețuit printre oameni!