1 După moartea lui Iosua, israeliții L-au întrebat pe Domnul : – Care dintre noi să pornească primul împotriva canaaniților ca să se lupte cu ei?
2 – Iuda să pornească, le-a răspuns Domnul. Iată că am dat țara în mâna lui!
3 Cei din seminția lui Iuda le-au zis fraților lor din seminția lui Simeon: – Veniți cu noi pe teritoriul care ne-a fost dat, ca să ne luptăm împotriva canaaniților, după care vom merge și noi cu voi pe teritoriul vostru! Și simeoniții s-au dus cu ei.
4 Astfel, cei din seminția lui Iuda au pornit la luptă și Domnul i-a dat pe canaaniți și pe periziți în mâinile lor; au ucis la Bezek zece mii de oameni.