8 Cei din seminția lui Iuda au luat cu asalt Ierusalimul și l-au cucerit; l-au trecut prin ascuțișul sabiei și au dat foc cetății.
9 După aceea cei din seminția lui Iuda s-au dus să lupte împotriva canaaniților care locuiau în regiunea muntoasă din partea de răsărit a țării și în câmpie.
10 Mai întâi au pornit împotriva canaaniților care locuiau la Hebron (numele Hebronului era atunci Chiriat-Arba). Acolo i-au învins pe Șeșai, pe Ahiman și pe Talmai.
11 De acolo au pornit împotriva locuitorilor Debirului (înainte Debirul purta numele de Chiriat-Sefer).
12 Caleb a zis: „Aceluia care va ataca și va cuceri Chiriat-Seferul îi voi da de soție pe fiica mea Acsa!“
13 Otniel, fiul lui Chenaz, fratele mai mic al lui Caleb, a cucerit cetatea, iar Caleb i-a dat-o de soție pe fiica lui, Acsa.
14 Odată, venind la Otniel, Acsa l-a îndemnat să-i ceară tatălui ei un teren. Când ea s-a dat jos de pe măgar, Caleb a întrebat-o: – Ce dorești?