32 Iefta a început lupta împotriva amoniților și Domnul i-a dat în mâna lui.
33 El i-a măcelărit de la Aroer până la intrarea în Minit și până la Abel-Cheramim, distrugând douăzeci de cetăți. A fost un măcel foarte mare. Astfel, amoniții au fost umiliți înaintea Israeliților.
34 Iefta s-a întors acasă, la Mițpa, și tocmai atunci fiica sa i-a ieșit în întâmpinare cu tamburine și dansuri. Ea era singurul lui copil. Nu mai avea nici un alt fiu sau fiică.
35 Când a văzut-o, și-a sfâșiat hainele și a zis: – Vai, fata mea! Mi se frânge inima de durere! Nu știu ce să fac, căci am făcut un jurământ înaintea Domnului și nu pot să-l retrag!
36 Ea i-a răspuns: – Tată, dacă ai făcut un jurământ înaintea Domnului , fă-mi potrivit cu ceea ce ai jurat, mai ales acum când Domnul te-a răzbunat pe amoniți, dușmanii tăi!
37 Îngăduie-mi însă un lucru, a continuat ea. Lasă-mă singură două luni căci vreau să plec, să mă duc în munți cu prietenele mele și să-mi plâng fecioria!
38 – Du-te! i-a răspuns el. Și a lăsat-o singură două luni. Ea s-a dus cu prietenele ei și și-a plâns fecioria în munți.