1 Efraimiții s-au strâns laolaltă, au trecut în Țafon și i-au zis lui Iefta: – De ce te-ai dus să lupți împotriva amoniților și nu ne-ai chemat și pe noi ca să mergem cu tine? Pentru asta vom da foc casei tale și te vom arde și pe tine!
2 Iefta le-a răspuns: – Eu și poporul meu am avut o mare ceartă cu amoniții și când v-am chemat nu mi-ați venit în ajutor.
3 Când am văzut că nu mă ajutați, mi-am pus viața în joc și am pornit împotriva amoniților, iar Domnul i-a dat în mâna mea. De ce veniți astăzi să vă luptați cu mine?
4 Iefta i-a strâns pe toți ghiladiții și s-a luptat cu cei din Efraim. Ghiladiții i-au ucis pe efraimiți pentru că aceștia îi batjocoreau zicând: „Voi, ghiladiții, sunteți niște fugari ai lui Efraim; Ghiladul aparține lui Efraim și lui Manase!“