18 Când a văzut Dalila că i-a dezvăluit tot ce tăinuia, a trimis să cheme pe domnitorii filistenilor, spunându-le: „Veniți, pentru că de data aceasta mi-a dezvăluit tot ce avea în minte!“ Domnitorii filistenilor au venit la ea și i-au adus argint.
19 Ea l-a adormit pe genunchii ei. Apoi a chemat un om care i-a ras cele șapte șuvițe de pe capul lui și a început astfel să-l umilească. Și puterea lui l-a părăsit.
20 Ea i-a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!“ El s-a trezit din somn și și-a zis: „Mă voi ridica la fel ca în celelalte rânduri și mă voi scutura.“ Nu știa că Domnul Se depărtase de el.
21 Filistenii l-au înșfăcat și i-au scos ochii; apoi l-au dus la Gaza și l-au legat cu lanțuri de aramă. Acolo învârtea la moară în temniță.
22 După ce a fost ras, părul capului lui a început din nou să crească.
23 Domnitorii filistenilor s-au adunat ca să aducă o mare jertfă zeului lor, Dagon , și să se veselească. Ei ziceau: „Zeul nostru l-a dat în mâinile noastre pe Samson, dușmanul nostru!“
24 Când l-a văzut poporul, au început să-și laude zeul, căci își ziceau: „Zeul nostru l-a dat în mâinile noastre pe dușmanul nostru, pe cel care ne pustia țara și ne înmulțea morții.“