11 Șase sute de oameni din clanul daniților, înzestrați cu arme de război, au pornit din Țora și din Eștaol.
12 Ei au înaintat și și-au așezat tabăra la Chiriat-Iearim, în Iuda. De aceea locul acela s-a numit Mahane-Dan, el aflându-se și astăzi în Chiriat-Iearim.
13 De acolo au trecut în regiunea muntoasă a lui Efraim și au ajuns aproape de casa lui Mica.
14 Cei cinci bărbați care iscodiseră ținutul Laiș, au luat cuvântul și le-au zis rudelor lor: „Știți că într-una din aceste case există un efod, terafimi, un idol cioplit și un idol turnat? Cred că știți acum ce aveți de făcut!“
15 S-au dus într-acolo, au ajuns la casa unde slujea tânărul levit, adică la casa lui Mica, și l-au întrebat de sănătate.
16 Cei șase sute de războinici înarmați stăteau la intrarea porții.
17 Apoi cele cinci iscoade au plecat de lângă el și au intrat în casă. În timp ce preotul stătea la poarta casei cu cei șase sute de războinici înarmați, cei cinci bărbați care iscodiseră ținutul s-au dus înăuntru și au luat idolul cioplit, efodul, terafimii și idolul turnat.