19 deși avem paie și nutreț pentru măgarii noștri, avem pâine și vin pentru mine însumi, pentru slujitoarea ta și pentru tânărul care este cu slujitorii tăi, așa că nu ne lipsește nimic!
20 Bătrânul i-a zis: – Fii liniștit! Mă voi îngriji eu de toate nevoile tale, numai să nu rămâi peste noapte în piață!
21 I-a dus în casa lui și a dat nutreț măgarilor. Apoi și-au spălat picioarele, au mâncat și au băut.
22 În timp ce se veseleau ei, niște oameni nelegiuiți dintre locuitorii cetății, au început să roiască în jurul casei, bătând la ușă. L-au strigat pe bătrân, stăpânul casei, și i-au zis: – Scoate-l afară pe bărbatul care a intrat în casa ta, ca să ne împreunăm cu el ca să-l cunoaștem!
23 Bătrânul, stăpânul casei, a ieșit la ei și le-a răspuns: – Fraților, vă rog, nu fiți așa răi. Omul acesta îmi este oaspete, de aceea nu săvârșiți o asemenea faptă rușinoasă!
24 Am o fiică fecioară, iar el are o țiitoare. Vi le voi aduce afară pe ele! Înjosiți-le și faceți-le ce vă va plăcea, dar nu săvârșiți un lucru așa de rușinos cu acest om!
25 Oamenii însă n-au vrut să-l asculte. Atunci călătorul și-a înșfăcat țiitoarea și le-a scos-o afară. Ei au necinstit-o și au abuzat de ea toată noaptea, până dimineața. Apoi, când a început să se crape de ziuă, au lăsat-o să plece.