10 Din toate semințiile lui Israel vom lua zece bărbați dintr-o sută, o sută dintr-o mie și o mie din zece mii; aceștia vor aduce provizii pentru popor. Apoi, când ei se vor întoarce, vom pedepsi Ghiva lui Beniamin potrivit cu toată nelegiuirea pe care a săvârșit-o în Israel!
11 Israeliții s-au unit și s-au mobilizat împotriva cetății.
12 Conducătorii semințiilor lui Israel au trimis niște bărbați prin toate familiile lui Beniamin ca să le spună: „Ce înseamnă nelegiuirea aceasta care a avut loc printre voi?
13 Aduceți-i acum pe oamenii aceia nelegiuiți, care sunt printre voi în Ghiva, ca să-i omorâm! Vom nimici astfel răul din mijlocul lui Israel!“ Dar beniamiții n-au vrut să asculte de glasul israeliților, frații lor.
14 Beniamiții s-au strâns din cetățile lor la Ghiva și s-au pregătit de luptă împotriva israeliților.
15 În ziua aceea s-au mobilizat douăzeci și șase de mii de războinici beniamiți, în afară de locuitorii Ghivei, care s-au strâns în număr de șapte sute de oameni aleși.
16 În toată mulțimea aceasta erau șapte sute de bărbați destoinici, care erau stângaci. Toți aceștia, trăgând cu praștia, puteau ținti chiar și un fir de păr și nu greșeau.