21 Beniamiții au ieșit din Ghiva și au doborât în acea zi douăzeci și două de mii de israeliți.
22 Israeliții s-au îmbărbătat și s-au așezat din nou în linie de bătaie în locul în care se așezaseră în prima zi.
23 Între timp israeliții se duseseră să plângă înaintea Domnului până seara. L-au întrebat atunci pe Domnul , spunându-I: – Să pornim din nou la luptă împotriva beniamiților, frații noștri? Domnul le-a răspuns: – Înaintați împotriva lor!
24 De aceea israeliții au înaintat a doua zi împotriva beniamiților.
25 Dar și a doua zi beniamiții le-au ieșit împotrivă din Ghiva și au doborât optsprezece mii de războinici înarmați.
26 Atunci, toți israeliții, deci tot poporul, s-au dus la Betel și au început să plângă. În ziua aceea au rămas acolo, în prezența Domnului , până seara și au adus înaintea Domnului arderi de tot și jertfe de pace.
27 Israeliții L-au întrebat pe Domnul – în vremea aceea, Chivotul Legământului cu Dumnezeu era acolo,