29 Atunci, israeliții au pus la pândă niște oameni în spatele cetății Ghiva.
30 A treia zi israeliții au ieșit la luptă împotriva beniamiților și s-au așezat înaintea Ghivei ca și în celelalte dăți.
31 Beniamiții au urmărit poporul, fiind astfel îndepărtați de lângă cetate. Au început să lovească în popor și să ucidă ca în celelalte dăți, pe drumurile cele mari – unul care duce la Betel și altul la Ghiva – și în câmpie. Au ucis aproape treizeci de israeliți.
32 Beniamiții ziceau: „Iată-i învinși dinaintea noastră ca și mai înainte!“ Dar israeliții ziceau: „Să fugim și să-i îndepărtăm de cetate spre drumurile cele mari!“
33 Israeliții au fugit fiecare de pe pozițiile lor și s-au regrupat la Baal-Tamar, iar israeliții care stăteau la pândă s-au năpustit din locul în care erau, la apus de Ghiva.
34 Zece mii de oameni aleși din tot Israelul au înaintat împotriva Ghivei. Bătălia a fost aprigă și beniamiții nici nu-și închipuiau că va veni asupra lor un asemenea dezastru.
35 Domnul i-a nimicit pe beniamiți dinaintea lui Israel și astfel israeliții au ucis în acea zi douăzeci și cinci de mii o sută de beniamiți.