35 Domnul i-a nimicit pe beniamiți dinaintea lui Israel și astfel israeliții au ucis în acea zi douăzeci și cinci de mii o sută de beniamiți.
36 Beniamiții au înțeles că au fost înfrânți. Atunci când israeliții s-au lăsat urmăriți de beniamiți, ei s-au bazat pe oamenii care fuseseră puși la pândă în apropierea Ghivei.
37 Cei ce stăteau la pândă au înaintat repede împotriva Ghivei, s-au năpustit asupra ei și au trecut cetatea prin ascuțișul sabiei.
38 Semnalul pe care israeliții îl hotărâseră cu cei ce stăteau la pândă era acela că ei trebuiau să înalțe în cetate un nor mare de fum.
39 Doar atunci bărbații lui Israel ar fi trebuit să se întoarcă în luptă. Beniamiții începuseră să lovească și pentru că numărul celor uciși era aproape de treizeci de oameni, ei își ziceau: „Cu siguranță că sunt nimiciți dinaintea noastră ca în prima luptă!“
40 Când coloana de fum a început să se înalțe din cetate, beniamiții au privit înapoi și au observat-o cum se ridica din întreaga cetate înspre ceruri.
41 Atunci israeliții s-au întors în luptă. Când au văzut dezastrul care-i aștepta, beniamiții s-au îngrozit.