11 Iată ce trebuie să faceți: să nimiciți toți bărbații și toate femeile care nu sunt fecioare!“
12 Au găsit printre locuitorii din Iabeșul Ghiladului patru sute de fete fecioare și le-au adus în tabără la Șilo, în țara Canaan.
13 Toată adunarea a trimis soli ca să le vorbească beniamiților care se aflau la stânca Rimon și să le vestească pacea.
14 În acea vreme, beniamiții s-au întors și li s-au dat de soții dintre acelea care au fost lăsate în viață – dintre femeile din Iabeșul Ghiladului. Totuși nu erau destule pentru ei.
15 Poporului îi părea rău de Beniamin, căci Domnul făcuse o ruptură în semințiile lui Israel.
16 Atunci cei din sfatul bătrânilor adunării au zis: „Ce să facem cu cei care au rămas fără soții, căci beniamitele au fost nimicite?“
17 Au mai zis: „Supraviețuitorii lui Beniamin trebuie să aibă urmași, ca să nu fie ștearsă o seminție din Israel!