12 Îngerul Domnului i S-a arătat și i-a zis: – Domnul este cu tine, războinic viteaz!
13 Ghedeon I-a răspuns: – Nu te supăra, domnule, dar dacă Domnul este cu noi atunci de ce ni s-au întâmplat toate acestea? Și unde sunt toate minunile pe care ni le-au istorisit părinții noștri când ziceau: „Nu ne-a scos Domnul din Egipt?“ Dar acum Domnul ne-a părăsit și ne-a dat în mâna midianiților.
14 Domnul S-a întors spre el și i-a zis: – Du-te cu puterea aceasta pe care o ai și eliberează Israelul din mâna midianiților! Oare nu te trimit Eu?
15 El I-a răspuns: – Iartă-mă, Stăpâne, dar cum să eliberez eu pe Israel? Iată că familia mea este cea mai mică în Manase, iar eu sunt cel mai tânăr în familia tatălui meu!
16 Atunci Domnul i-a zis: – Vei învinge pe Midian ca pe un singur om, pentru că Eu voi fi cu tine!
17 El I-a răspuns: – Te rog, dacă tot am găsit bunăvoință la Tine, atunci înfăptuiește un semn pentru mine ca să știu că într-adevăr Tu ești Cel Ce vorbești cu mine!
18 Te mai rog, nu Te depărta de aici până ce nu mă voi întoarce la Tine ca să-Ți aduc darul meu și să Ți-l ofer! – Voi rămâne până te vei întoarce! i-a zis El.