4 I-au dat lui Abimelek șaptezeci de șecheli de argint din templul lui Baal-Berit , iar acesta a plătit cu ei niște bărbați de nimic și fără căpătâi, care au mers după el.
5 Apoi a venit la familia tatălui său, în Ofra și i-a ucis pe o singură piatră pe frații lui, șaptezeci de bărbați, toți fii ai lui Ierub-Baal. Însă Iotam, fiul cel mai tânăr al lui Ierub-Baal, a scăpat fiindcă se ascunsese.
6 După aceea, toți locuitorii din Șehem și din Bet-Milo s-au strâns laolaltă și au venit să-l întroneze pe Abimelek ca rege lângă terebintul din apropierea monumentului de la Șehem.
7 Când a auzit Iotam de lucrul acesta, s-a dus și s-a așezat pe vârful muntelui Garizim. Acolo le-a strigat spunându-le: „Ascultați-mă, locuitori ai Șehemului, ca și Dumnezeu să vă asculte!
8 Copacii au plecat să ungă un rege peste ei și i-au zis măslinului: «Domnește peste noi!»
9 Dar măslinul le-a răspuns: «Să-mi părăsesc eu uleiul meu prin care sunt onorați Dumnezeu și oamenii, și să mă duc să stăpânesc peste copaci?»
10 Apoi copacii i-au zis smochinului: «Vino tu și domnește peste noi!»