9 A doua zi, cînd erau pe drum și se apropiau de cetate, Petru s’a suit să se roage pe acoperișul casei, pela ceasul al șaselea.
10 L-a ajuns foamea, și a vrut să mănînce. Pe cînd îi pregăteau mîncarea, a căzut într’o răpire sufletească.
11 A văzut cerul deschis, și un vas ca o față de masă mare, legată cu cele patru colțuri, coborîndu-se și slobozindu-se în jos pe pămînt.
12 În ea se aflau tot felul de dobitoace cu patru picioare și tîrîtoare de pe pămînt și păsările cerului.
13 Și un glas i-a zis: „Petre, scoală-te, taie și mănîncă.“
14 „Nicidecum, Doamne“, a răspuns Petru. „Căci niciodată n’am mîncat ceva spurcat sau necurat.“
15 Și glasul i-a zis iarăș a doua oară: „Ce a curățit Dumnezeu, să nu numești spurcat.“