1 După ce s’a hotărît să plecăm cu corabia în Italia, pe Pavel și pe alți cîțiva întemnițați i-au dat pe mîna unui sutaș al cetei de ostași Augusta, numit Iuliu.
2 Ne-am suit într’o corabie dela Adramit, care avea să meargă pe coasta Asiei, și am pornit. Aveam cu noi pe Aristarh Macedoneanul din Tesalonic.
3 A doua zi, am ajuns la Sidon; și Iuliu, care se purta omenos cu Pavel, i-a dat voie să meargă pe la prietenii săi, și să fie îngrijit de ei.
4 După ce am plecat de acolo, am plutit pe lîngă Cipru, pentrucă vînturile erau potrivnice.
5 După ce am trecut marea care scaldă Cilicia și Pamfilia, am ajuns la Mira în Licia.
6 Acolo sutașul a găsit o corabie din Alexandria, care mergea în Italia, și ne-a suit în ea.
7 Timp de mai multe zile, am mers încet cu corabia, și nu fără greutate am atins înălțimea Cnid, unde nu ne-a lăsat vîntul să ne oprim. Am trecut pe la capătul Cretei, alături de Salmona.
8 De abia am mers cu corabia pe marginea insulei, și am ajuns la un loc numit „Limanuri bune“, de care era aproape cetatea Lasea.
9 Trecuse destul de multă vreme, și călătoria pe mare se făcea primejdioasă, pentrucă trecuse chiar și vremea „postului“. De aceea Pavel a înștiințat pe ceilalți,
10 și le-a zis: „Oamenilor, călătoria văd că nu se va face fără primejdie și fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură și pentru corabie, dar chiar și pentru viețile noastre.
11 Sutașul a ascultat mai mult de cîrmaci și de stăpînul corăbiei de cît de vorbele lui Pavel.
12 Și fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulți au fost de părere să plece cu corabia de acolo, ca să încerce să ajungă la Fenix, liman din Creta, așezat spre miazăzi-apus și spre miazănoapte-apus, ca să ierneze acolo.
13 Începuse să sufle un vînt ușor de miazăzi; și, ca unii cari se credeau stăpîni pe țintă, au ridicat ancorele, și au pornit cu corabia pe marginea Cretei.
14 Dar nu după multă vreme, s’a deslănțuit asupra insulei un vînt furtunos, numit Eurachilon.
15 Corabia a fost luată de el, fără să poată lupta împotriva vîntului, și ne-am lăsat duși în voia lui.
16 Am trecut repede pela partea de jos a unui ostrov, numit Clauda, și abia am putut să punem mîna pe luntre.
17 După ce au ridicat-o în sus, au întrebuințat mijloace de ajutor, au încins corabia cu frînghii; și, de teamă să nu cadă peste Sirta, au lăsat pînzele în jos. Astfel s’au lăsat mînați de vînt.
18 Fiindcă eram bătuți foarte tare de furtună, a doua zi au început să arunce în mare încărcătura din corabie,
19 și a treia zi, noi, cu mînile noastre, am lepădat uneltele corăbiei.
20 Soarele și stelele nu s’au văzut mai multe zile, și furtuna era așa de puternică în cît la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.
21 Oamenii nu mîncaseră de multă vreme. Atunci Pavel s’a sculat în mijlocul lor, și a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultați, și să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie și de această pagubă.
22 Acum vă sfătuiesc să fiți cu voie bună; pentrucă nici unul din voi nu va pieri; și nu va fi altă pierdere decît a corăbiei.
23 Un înger al Dumnezeului, al căruia sînt eu, și căruia Îi slujesc, mi s’a arătat azi noapte,
24 și mi-a zis: «Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea Cezarului; și iată că Dumnezeu ți-a dăruit pe toți cei ce merg cu corabia împreună cu tine.“
25 De aceea, oamenilor, liniștiți-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întîmpla așa cum mi s’a spus.
26 Dar trebuie să dăm peste un ostrov.“
27 În noaptea a patrusprezecea, pe cînd eram împinși încoace și încolo cu corabia pe marea Adriatică, pela miezul nopții, marinarii au bănuit că se apropie de pămînt.
28 Au măsurat adîncimea apei, și au găsit douăzeci de stînjeni; au mers puțin mai departe, au măsurat-o din nou, și au găsit cincisprezece stînjeni.
29 De teamă să nu se lovească de stînci, au aruncat patru ancore înspre cîrma corăbiei, și doreau să se facă ziuă.
30 Dar deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie, și slobozeau luntrea în mare, supt cuvînt că ar vrea să arunce ancorele în spre partea dinainte a corăbiei,
31 Pavel a zis sutașului și ostașilor: „Dacă oamenii aceștia nu vor rămînea în corabie, nu puteți fi scăpați.“
32 Atunci ostașii au tăiat funiile luntrii, și au lăsat-o să cadă jos.
33 Înainte de ziuă, Pavel a rugat pe toți să mănînce, și a zis: „Astăzi sînt patrusprezece zile, decînd stați mereu de veghe, și n’ați luat nimic de mîncare în gură.
34 Deaceea vă rog să mîncați, căci lucrul acesta este pentru scăparea voastră; și nu vi se va pierde nici un păr din cap.“
35 După ce a spus aceste vorbe, a luat pîne, a mulțămit lui Dumnezeu, înaintea tuturor, a frînt-o, și a început să mănînce.
36 Toți s’au îmbărbătat atunci, și au luat și ei de au mîncat.
37 În corabie eram de toți: două sute șaptezeci și șase de suflete.
38 După ce s’au săturat, au ușurat corabia, aruncînd grîul în mare.
39 Cînd s’a făcut ziuă, n’au cunoscut pămîntul; dar au văzut de departe un golf, care avea maluri nisipoase, și au hotărît să împingă corabia într’acolo, dacă va fi cu putință.
40 Au tăiat ancorele, ca să le sloboadă în mare, și au slăbit în acelaș timp funiile cîrmelor; apoi au ridicat ventrila cea mică după suflarea vîntului, și s’au îndreptat spre mal.
41 Dar au dat peste o limbă de pămînt, unde s’a înfipt corabia; și partea dinainte a corăbiei s’a împlîntat și stătea neclintită, pe cînd partea dinapoi a început să se rupă de izbitura valurilor.
42 Ostașii au fost de părere să omoare pe cei întemnițați, ca să nu scape vreunul prin înot.
43 Sutașul însă, care voia să scape pe Pavel, i-a oprit dela gîndul acesta. A poruncit ca cei ce pot înota, să se arunce de pe corabie în apă, și să iasă cei dintîi la pămînt;
44 iar ceilalți să se așeze unii pe scînduri, iar alții pe frînturi de corabie, și așa s’a făcut că au ajuns toți teferi la uscat.