48 Neamurile se bucurau cînd au auzit lucrul acesta și preamăreau Cuvîntul Domnului. Și toți cei ce erau rînduiți să capete viața vecinică, au crezut.
49 Cuvîntul Domnului se răspîndea în toată țara.
50 Dar Iudeii au întărîtat pe femeile cucernice cu vază și pe fruntașii cetății, au stîrnit o prigonire împotriva lui Pavel și Barnaba, și i-au izgonit din hotarele lor.
51 Pavel și Barnaba au scuturat praful de pe picioare împotriva lor, și s’au dus în Iconia,
52 în timp ce ucenicii erau plini de bucurie și de Duhul Sfînt.