3 După ce au fost petrecuți de Biserică pînă afară din cetate, și-au urmat drumul prin Fenicia și Samaria, istorisind întoarcerea Neamurilor la Dumnezeu; și au făcut o mare bucurie tuturor fraților.
4 Cînd au ajuns la Ierusalim, au fost primiți de Biserică, de apostoli și de presbiteri, și au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei.
5 Atunci unii din partida Fariseilor, cari crezuseră, s’au ridicat, și au zis că Neamurile trebuie să fie tăiate împrejur, și să li se ceară să păzească Legea lui Moise.
6 Apostolii și presbiterii s’au adunat laolaltă, ca să vadă ce este de făcut.
7 După ce s’a făcut multă vorbă, s’a sculat Petru și le-a zis:„Fraților, știți că Dumnezeu, de o bună bucată de vreme, a făcut o alegere între voi, ca, prin gura mea, Neamurile să audă cuvîntul Evangheliei, și să creadă.
8 Și Dumnezeu, care cunoaște inimile, a mărturisit pentru ei, și le-a dat Duhul Sfînt ca și nouă.
9 N’a făcut nici o deosebire între noi și ei, întrucît le-a curățit inimile prin credință.