26 El a făcut ca toți oamenii, ieșiți dintr’unul singur, să locuiască pe toată fața pămîntului; le-a așezat anumite vremi și a pus anumite hotare locuinței lor,
27 ca ei să caute pe Dumnezeu, și să se silească să-L găsească bîjbăind, măcar că nu este departe de fiecare din noi.
28 Căci în El avem viața, mișcarea și ființa, după cum au zis și unii din poeții voștri: «Sîntem din neamul lui …»
29 Astfel dar, fiindcă sîntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu meșteșugirea și iscusința omului.
30 Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință, și poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască;
31 pentrucă a rînduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul, pe care L-a rînduit pentru aceasta și despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morți …“
32 Cînd au auzit ei de învierea morților, unii își băteau joc, iar alții au zis: „Asupra acestor lucruri te vom asculta altădată.“