21 Dupăce s’au petrecut aceste lucruri, Pavel și-a pus de gînd să se ducă la Ierusalim, trecînd prin Macedonia și Ahaia. „Dupăce voi merge acolo“, își zicea el, „trebuie să văd și Roma.“
22 A trimes în Macedonia pe doi din ajutoarele lui, pe Timotei și Erast, iar el a mai rămas cîtăva vreme în Asia.
23 Pe vremea aceea, s’a făcut o mare turburare cu privire la Calea Domnului.
24 Un argintar, numit Dimitrie, făcea temple de argint de ale Dianei, și aducea lucrătorilor săi nu puțin cîștig cu ele.
25 I-a adunat la un loc, împreună cu cei de aceeaș meserie, și le-a zis: „Oamenilor, știți că bogăția noastră atîrnă de meseria aceasta;
26 și vedeți și auziți că Pavel acesta, nu numai în Efes, dar aproape în toată Asia, a înduplecat și a abătut mult norod, și zice că zeii făcuți de mîni nu sînt dumnezei.
27 Primejdia, care vine din acest fapt, nu este numai că meseria noastră cade în dispreț; dar și că templul marei zeițe Diana este socotit ca o nimica, și chiar măreția aceleia, care este cinstită în toată Asia și în toată lumea, este nimicită.“