13 Noi am venit înaintea lui Pavel la corabie, și am plecat cu corabia la Asos, unde ne învoiserăm să ne întîlnim din nou; pentrucă el trebuia să facă drumul pe jos.
14 Cînd s’a întîlnit cu noi în Asos, l-am luat în corabie, și ne-am dus la Mitilene.
15 De aici am mers pe mare, și a doua zi am ajuns în fața insulei Chios. În ziua următoare, deabea am atins Samos, ne-am oprit în Troghilion, și a doua zi am venit la Milet.
16 Pavel se hotărîse să treacă pe lîngă Efes, fără să se oprească aici, ca să nu peardă vremea în Asia; căci se grăbea ca, dacă-i va fi cu putință, să fie în Ierusalim de ziua Cincizecimii.
17 Însă din Milet, Pavel a trimes la Efes, și a chemat pe presbiterii Bisericii.
18 Cînd au venit la el, le-a zis:„Știți cum m’am purtat cu voi în toată vremea, din ziua dintîi, în care am pus piciorul pe pămîntul Asiei.
19 Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrămi, și în mijlocul încercărilor, pe cari mi le ridicau uneltirile Iudeilor.