1 După ce ne-am smuls din brațele lor, am plecat pe apă, și ne-am dus drept la Cos, a doua zi la Rodos, și deacolo la Patara.
2 Am găsit o corabie, care avea să treacă în Fenicia, ne-am suit în ea, și am plecat.
3 Am trecut prin fața insulei Cipru, am lăsat-o la stînga, și ne-am urmat drumul spre Siria; apoi ne-am dat jos în Tir, unde avea să se descarce corabia.
4 Acolo am găsit pe ucenici, și am rămas șapte zile. Ucenicii, prin Duhul, ziceau lui Pavel să nu se suie la Ierusalim.
5 Dar cînd s’au împlinit zilele, am plecat, și ne-am văzut de drum; și ne-au petrecut toți, cu nevestele și copiii, pînă afară din cetate. Am îngenuncheat pe mal, și ne-am rugat.
6 Apoi ne-am luat ziua bună unii dela alții, și noi ne-am suit în corabie iar ei s’au întors acasă.