15 «Cine ești, Doamne?» am răspuns eu. Și Domnul a zis: «Eu sînt Isus, pe care-L prigonești.
16 Dar scoală-te, și stai în picioare; căci M’am arătat ție, ca să te pun slujitor și martor atît al lucrurilor, pe cari le-ai văzut,cît și al lucrurilor, pe cari Mă vei vedea făcîndu-le.
17 Te-am ales din mijlocul norodului acestuia și din mijlocul Neamurilor, la cari te trimet,
18 ca să le deschizi ochii, să se întoarcă dela întunerec la lumină, și de supt puterea Satanei la Dumnezeu; și să primească, prin credința în Mine, iertare de păcate și moștenirea împreună cu cei sfințiți.“
19 De aceea, împărate Agripa, n’am vrut să mă împotrivesc vedeniei cerești.
20 Ci am propovăduit întîi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudea, și la Neamuri, să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu, și să facă fapte vrednice de pocăința lor.
21 Iată de ce au pus Iudeii mîna pe mine în Templu, și au căutat să mă omoare.