6 Și acum, sînt dat în judecată, pentru nădejdea făgăduinței, pe care a făcut-o Dumnezeu părinților noștri,
7 și a cărei împlinire o așteaptă cele douăsprezece seminții ale noastre, cari slujesc necurmat lui Dumnezeu, zi și noapte. Pentru această nădejde împărate, sînt pîrît eu de Iudei!
8 Ce? Vi se pare de necrezut că Dumnezeu înviază morții?
9 Și eu, ce-i drept, credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret,
10 și așa am și făcut în Ierusalim. Am aruncat în temniță pe mulți sfinți, căci am primit puterea aceasta dela preoții cei mai de seamă; și, cînd erau osîndiți la moarte, îmi dădeam și eu votul împotriva lor.
11 I-am pedepsit adesea în toate sinagogile și îmi dădeam toată silința ca să-i fac să hulească. În pornirea mea nebună împotriva lor, îi prigoneam pînă și în cetățile străine.
12 În acest scop, m’am dus la Damasc, cu putere și învoire dela preoții cei mai de seamă.