40 Au tăiat ancorele, ca să le sloboadă în mare, și au slăbit în acelaș timp funiile cîrmelor; apoi au ridicat ventrila cea mică după suflarea vîntului, și s’au îndreptat spre mal.
41 Dar au dat peste o limbă de pămînt, unde s’a înfipt corabia; și partea dinainte a corăbiei s’a împlîntat și stătea neclintită, pe cînd partea dinapoi a început să se rupă de izbitura valurilor.
42 Ostașii au fost de părere să omoare pe cei întemnițați, ca să nu scape vreunul prin înot.
43 Sutașul însă, care voia să scape pe Pavel, i-a oprit dela gîndul acesta. A poruncit ca cei ce pot înota, să se arunce de pe corabie în apă, și să iasă cei dintîi la pămînt;
44 iar ceilalți să se așeze unii pe scînduri, iar alții pe frînturi de corabie, și așa s’a făcut că au ajuns toți teferi la uscat.