35 A doua zi dimineața, pe cînd era încă întunerec de tot, Isus S’a sculat, a ieșit, și S’a dus într’un loc pustiu. Și Se ruga acolo.
36 Simon și ceilalți cari erau cu El s’au dus să-L caute;
37 și cînd L-au găsit, I-au zis: „Toți Te caută.“
38 El le-a răspuns: „Haidem să mergem în altă parte, prin tîrgurile și satele vecine, ca să propovăduiesc și acolo; căci pentru aceasta am ieșit.“
39 Și s’a dus să propovăduiască în sinagogi, prin toată Galilea; și scotea dracii.
40 A venit la El un lepros, care s’a aruncat în genunchi înaintea Lui, Îl ruga și-I zicea: „Dacă vrei, poți să mă curățești.“
41 Lui Isus I s’a făcut milă de el, a întins mîna, S’a atins de el, și i-a zis: „Da, voiesc, fii curățit!“