1 Isus a început pe urmă să le vorbească în pilde.„Un om a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea, și a zidit un turn; apoi a arendat-o unor vieri și a plecat din țară.
2 La vremea roadelor, a trimes la vieri un rob, ca să ia dela ei din roadele viei.
3 Vierii au pus mîna pe el, l-au bătut, și l-au trimes înapoi cu mînile goale.
4 A trimes iarăș la ei un alt rob; ei l-au rănit la cap, și l-au batjocorit.
5 A mai trimes un altul, pe care l-au omorît; apoi a trimes mulți alții, dintre cari, pe unii i-au bătut, iar pe alții i-au omorît.
6 Mai avea un singur fiu prea iubit; la urmă, l-a trimes și pe el la ei. «Vor primi cu cinste pe fiul meu!» zicea el.
7 Dar vierii aceia au zis între ei: «Iată moștenitorul; veniți să-l omorîm, și moștenirea va fi a noastră.»
8 Și au pus mîna pe el, l-au omorît, și i-au aruncat trupul afară din vie.
9 Acum, ce va face stăpînul viei? Va veni, va nimici pe vierii aceia, și via o va da altora.
10 Oare n’ați citit locul acesta din Scriptură: «Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului;
11 Domnul a făcut acest lucru, și este minunat în ochii noștri?“
12 Ei căutau să-L prindă, dar se temeau de norod. Pricepuseră că împotriva lor spusese Isus pilda aceasta. Și L-au lăsat, și au plecat.
13 Apoi au trimes la Isus pe unii din Farisei și din Irodiani, ca să-L prindă cu vorba.
14 Aceștia au venit, și I-au zis: „Învățătorule, știm că spui adevărul, și nu-Ți pasă de nimeni; căci nu cauți la fața oamenilor, și înveți pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cade să plătim bir Cezarului sau nu?
15 Să plătim sau să nu plătim?“ Isus le-a cunoscut fățărnicia, și le-a răspuns: „Pentruce Mă ispitiți? Aduceți-Mi un ban (Grecește: dinar.) ca să-l văd.“
16 I-au adus un ban; și Isus i-a întrebat: „Chipul acesta și slovele scrise pe el, ale cui sînt?“ „Ale Cezarului“, I-au răspuns ei.
17 Atunci Isus le-a zis: „Dați dar Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.“ Și se mirau foarte mult de El.
18 Saducheii, cari zic că nu este înviere, au venit la Isus și I-au pus următoarea întrebare:
19 „Învățătorule, iată ce ne-a scris Moise: «Dacă moare fratele cuiva, și-i rămîne nevasta fără să aibă copii, fratele său să ia pe nevasta lui, și să ridice urmaș fratelui său.»
20 Erau dar șapte frați. Cel dintîi s’a însurat, și a murit fără să lase urmaș.
21 Al doilea a luat de nevastă pe văduvă, și a murit fără să lase urmaș. Tot așa și al treilea.
22 Și nici unul din cei șapte n’a lăsat urmaș. După ei toți, a murit și femeia.
23 La înviere, nevasta căruia dintre ei va fi ea? Căci toți șapte au avut-o de nevastă.“
24 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Oare nu vă rătăciți voi, din pricină că nu pricepeți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?
25 Căci după ce vor învia din morți, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri.
26 În ce privește învierea morților, oare n’ați citit în cartea lui Moise, în locul unde se vorbește despre «Rug», ce i-a spus Dumnezeu, cînd a zis: «Eu sînt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov?»
27 Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciți!“
28 Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă știa că Isus răspunsese bine Saducheilor, a venit la El, și L-a întrebat: „Care este cea dintîi dintre toate poruncile?“
29 Isus i-a răspuns: „Cea dintîi este aceasta: «Ascultă Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este un singur Domn;»
30 și: «Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, și cu toată puterea ta»; iată porunca dintîi.
31 Iar a doua este următoarea: «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.» Nu este altă poruncă mai mare decît acestea.“
32 Cărturarul I-a zis: „Bine, Învățătorule. Adevărat ai zis că Dumnezeu este unul singur, că nu este altul afară de El,
33 și că a-L iubi cu toată inima, cu tot cugetul, cu tot sufletul, și cu toată puterea, și a iubi pe aproapele ca pe sine, este mai mult decît toate arderile de tot și decît „toate jertfele.“
34 Isus a văzut că a răspuns cu pricepere, și i-a zis: „Tu nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu.“ Și nimeni nu îndrăznea să-I mai pună întrebări.
35 Pe cînd învăța pe norod în Templu, Isus a zis: „Cum zic cărturarii că Hristosul este fiul lui David?
36 Însuș David, fiind însuflat de Duhul Sfînt, a zis: „Domnul a zis Domnului meu: «Șezi la dreapta Mea, pînă voi pune pe vrăjmașii Tăi supt picioarele Tale.»
37 Deci chiar David Îl numește Domn; atunci cum este El fiul lui?“ Și gloata cea mare Îl asculta cu plăcere.
38 În învățătura, pe care le-o dădea, Isus le zicea: „Păziți-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi, și să le facă lumea plecăciuni prin piețe.
39 Ei umblă după scaunele dintîi în sinagogi, și după locurile dintîi la ospețe;
40 casele văduvelor le mănîncă, și fac rugăciuni lungi de ochii lumii. O mai mare osîndă va veni peste ei.“
41 Isus ședea jos în fața vistieriei Templului, și Se uita cum arunca norodul bani în vistierie. Mulți, cari erau bogați, aruncau mult.
42 A venit și o văduvă săracă, și a aruncat doi bănuți, cari fac un gologan.
43 Atunci Isus a chemat pe ucenicii Săi, și le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decît toți cei ce au aruncat în vistierie;
44 căci toți ceilalți au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.“