29 Tot așa, cînd veți vedea aceste lucruri împlinindu-se, să știți că Fiul omului este aproape, este chiar la uși.
30 Adevărat vă spun, că nu va trece neamul acesta pînă nu se vor împlini toate aceste lucruri.
31 Cerul și pămîntul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
32 Cît despre ziua aceea, sau ceasul acela, nu știe nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.
33 Luați seama, vegheați și rugați-vă; căci nu știți cînd va veni vremea aceea.
34 Se va întîmpla ca și cu un om plecat într’altă țară, care își lasă casa, dă robilor săi putere, arată fiecăruia care este datoria lui, și poruncește portarului să vegheze.
35 Vegheați dar, pentrucă nu știți cînd va veni stăpînul casei: sau seara, sau la miezul nopții, sau la cîntarea cocoșilor, sau dimineața.