31 Tot astfel și preoții cei mai de seamă, împreună cu cărturarii își băteau joc de El între ei, și ziceau: „Pe alții i-a mîntuit, și pe Sine însuș nu Se poate mîntui!
32 Hristosul, Împăratul lui Israel, să Se pogoare acum de pe cruce, ca să vedem și să credem!“ Cei răstigniți împreună cu El, deasemenea își băteau joc de El.
33 La ceasul al șaselea, s’a făcut întunerec peste toată țara, pînă la ceasul al nouălea.
34 Și în ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eloi, Eloi, lama sabactani“ care, tîlmăcit, înseamnă: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentruce M’ai părăsit?“
35 Unii din cei ce stăteau acolo, cînd L-au auzit, ziceau: „Iată, cheamă pe Ilie!“
36 Și unul din ei a alergat de a umplut un burete cu oțet, l-a pus într’o trestie, și I-a dat să bea, zicînd: „Lăsați să vedem dacă va veni Ilie să-L pogoare de pe cruce!“
37 Dar Isus a scos un strigăt tare, și Și-a dat duhul.