1 Au ajuns pe celălalt țărm al mării, în ținutul Gadarenilor.
2 Cînd a ieșit Isus din corabie, L-a întîmpinat îndată un om care ieșea din morminte, stăpînit de un duh necurat.
3 Omul acesta își avea locuința în morminte, și nimeni nu mai putea să-l țină legat, nici chiar cu un lanț.
4 Căci de multe ori fusese legat cu picioarele în obezi și cu cătușe la mîni, dar rupsese cătușele și sfărîmase obezile, și nimeni nu-l putea domoli.
5 Totdeauna, zi și noapte, stătea în morminte și pe munți, țipînd și tăindu-se cu pietre.
6 Cînd a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s’a închinat,
7 și a strigat cu glas tare: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Prea Înalt? Te jur în Numele lui Dumnezeu, să nu mă chinuiești!“