23 și I-a făcut următoarea rugăminte stăruitoare: „Fetița mea trage să moară; rogu-Te, vino de-Ți pune mînile peste ea, ca să se facă sănătoasă și să trăiască.“
24 Isus a plecat împreună cu el. Și după El mergea mult norod și-L îmbulzea.
25 Și era o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sînge.
26 Ea suferise mult dela mulți doftori; cheltuise tot ce avea, și nu simțise nici o ușurare; ba încă îi era mai rău.
27 A auzit vorbindu-se despre Isus, a venit pe dinapoi prin mulțime, și s’a atins de haina Lui.
28 Căci își zicea ea: „Dacă aș putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui.“
29 Și îndată, a secat izvorul sîngelui ei. Și a simțit în tot trupul ei că s’a tămăduit de boală.