34 Dar Isus i-a zis: „Fiică, credința ta te-a mîntuit; du-te în pace, și fii tămăduită de boala ta.“
35 Pe cînd vorbea El încă, iată că vin niște oameni dela fruntașul sinagogii, cari-i spun: „Fiica ta a murit; pentruce mai superi pe Învățătorul?“
36 Dar Isus, fără să țină seamă de cuvintele acestea, a zis fruntașului sinagogii: „Nu te teme, crede numai!“
37 Și n’a îngăduit nimănui să-L însoțească, afară de Petru, Iacov și Ioan, fratele lui Iacov.
38 Au ajuns la casa fruntașului sinagogii. Acolo Isus a văzut o zarvă, și pe unii cari plîngeau și se tînguiau mult.
39 A intrat înlăuntru, și le-a zis: „Pentruce faceți atîta zarvă, și pentruce plîngeți? Copila n’a murit, ci doarme.“
40 Ei își băteau joc de El. Atunci, după ce i-a scos afară pe toți, a luat cu El pe tatăl copilei, pe mama ei, și pe cei ce-L însoțiseră, și a intrat acolo unde zăcea copila.