10 Căci Moise a zis: „Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta;“ și: „Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit cu moartea.“
11 Voi, dimpotrivă, ziceți: „Dacă un om va spune tatălui său sau mamei sale: «Ori cu ce te-aș putea ajuta, este «Corban», adică dat lui Dumnezeu, face bine;
12 și nu-l mai lăsați să facă nimic pentru tatăl sau pentru mama sa.
13 Și așa, ați desființat Cuvîntul lui Dumnezeu, prin datina voastră. Și faceți multe alte lucruri de felul acesta!“
14 În urmă, a chemat din nou noroadele la Sine, și le-a zis: „Ascultați-Mă toți și înțelegeți.
15 Afară din om nu este nimic care, intrînd în el, să-l poată spurca; dar ce iese din om, aceea-l spurcă.
16 Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.“