14 În urmă, a chemat din nou noroadele la Sine, și le-a zis: „Ascultați-Mă toți și înțelegeți.
15 Afară din om nu este nimic care, intrînd în el, să-l poată spurca; dar ce iese din om, aceea-l spurcă.
16 Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.“
17 Dupăce a intrat în casă, pe cînd era departe de norod, ucenicii Lui L-au întrebat despre pilda aceasta.
18 El le-a zis: „Și voi sînteți așa de nepricepuți? Nu înțelegeți că nimic din ce intră în om de afară, nu-l poate spurca?
19 Fiindcă nu intră în inima lui, ci în pîntece, și apoi este dat afară în hazna?“ A zis astfel, făcînd toate bucatele curate.
20 El le-a mai zis: „Ce iese din om, aceea spurcă pe om.