10 Copiii lui Israel au strigat către Domnul, și au zis: „Am păcătuit împotriva Ta, căci am părăsit pe Dumnezeul nostru și am slujit Baalilor.“
11 Domnul a zis copiilor lui Israel: „Nu v’am izbăvit Eu de Egipteni, de Amoriți, de fiii lui Amon, și de Filisteni?
12 Și cînd v’au apăsat Sidoniții, Amalec și Maon, și ați strigat către Mine, nu v’am izbăvit Eu din mînile lor?
13 Dar voi M’ați părăsit, și ați slujit altor dumnezei. De aceea nu vă voi mai izbăvi.
14 Duceți-vă și chemați pe dumnezeii pe cari i-ați ales; ei să vă izbăvească în vremea strîmtorării voastre!“
15 Copiii lui Israel au zis Domnului: „Am păcătuit, fă-ne ce-Ți va plăcea. Numai izbăvește-ne astăzi!“
16 Și au scos dumnezeii străini din mijlocul lor, și au slujit Domnului. El S’a îndurat de suferințele lui Israel.