27 Au ridicat dar ce făcuse Mica, și au luat pe preotul care era în slujba lui, și s’au năpustit asupra Laisului, asupra unui popor liniștit și în pace; l-au trecut prin ascuțișul săbiei, și au ars cetatea.
28 Nimeni n’a izbăvit-o, căci era departe de Sidon, și locuitorii ei n’aveau nicio legătură cu alți oameni: ea era în valea care se întinde spre Bet-Rehob. Fiii lui Dan au zidit din nou cetatea, și au locuit în ea;
29 au numit-o Dan, după numele lui Dan, tatăl lor, care se născuse lui Israel; dar cetatea se chema mai înainte Lais.
30 Au înălțat pentru ei chipul cioplit; și Ionatan, fiul lui Gherșom, fiul lui Moise, el și fiii lui au fost preoții seminției Daniților, pînă pe vremea robirii țării.
31 Au așezat pentru ei chipul cioplit pe care-l făcuse Mica, în tot timpul cît a fost casa lui Dumnezeu la Silo.