10 Tot neamul acela de oameni a fost adăugat la părinții lui, și s’a ridicat după el un alt neam de oameni, care nu cunoștea pe Domnul, nici ce făcuse El pentru Israel.
11 Copiii lui Israel au făcut atunci ce nu plăcea Domnului, și au slujit Baalilor.
12 Au părăsit pe Domnul, Dumnezeul părinților lor, care-i scosese din țara Egiptului, și au mers după alți dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor cari-i înconjurau; s’au închinat înaintea lor, și au mîniat pe Domnul.
13 Au părăsit pe Domnul, și au slujit lui Baal și Astarteelor.
14 Domnul S’a aprins de mînie împotriva lui Israel. El i-a dat în mînile unor prădători cari i-au prădat, i-a vîndut în mînile vrăjmașilor lor dejurîmprejur, și nu s’au mai putut împotrivi vrăjmașilor lor.
15 Ori unde mergeau, mîna Domnului era împotriva lor ca să le facă rău, cum spusese Domnul, și cum le jurase Domnul. Au ajuns astfel într’o mare strîmtorare.
16 Domnul a ridicat judecători, ca să-i izbăvească din mîna celor ce-i prădau.