2 Mîna lui Madian a fost puternică împotriva lui Israel. Ca să scape de Madian, copiii lui Israel fugeau în văgăunile munților, în peșteri și pe stînci întărite.
3 Dupăce sămăna Israel, Madian se suia cu Amalec și fiii Răsăritului, și porneau împotriva lui.
4 Tăbărau în fața lui, nimiceau roadele țării pînă spre Gaza; și nu lăsau în Israel nici merinde, nici oi, nici boi, nici măgari.
5 Căci se suiau împreună cu turmele și corturile lor, soseau ca o mulțime de lăcuste, erau fără număr, ei și cămilele lor, și veneau în țară ca s’o pustiască.
6 Israel a ajuns foarte nenorocit din pricina lui Madian, și copiii lui Israel au strigat către Domnul.
7 Cînd copiii lui Israel au strigat către Domnul din pricina lui Madian,
8 Domnul a trimes copiilor lui Israel un prooroc. El le-a zis: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Eu v’am scos din Egipt, Eu v’am scos din casa robiei.