24 Ghedeon a zidit acolo un altar Domnului, și i-a pus numele „Domnul păcii“: altarul acesta este și astăzi la Ofra, care era a familiei lui Abiezer.
25 În aceeaș noapte, Domnul a zis lui Ghedeon: „Ia vițelul tatălui tău, și un alt taur de șapte ani. Dărîmă altarul lui Baal, care este al tatălui tău, și taie parul închinat Astartei, care este deasupra.
26 Să zidești apoi și să întocmești, pe vîrful acestei stînci, un altar Domnului, Dumnezeului tău. Să iei taurul al doilea, și să aduci o ardere de tot, cu lemnul din stîlpul idolului pe care-l vei tăia“.
27 Ghedeon a luat zece oameni dintre slujitorii lui, și a făcut ce spusese Domnul; dar fiindcă se temea de casa tatălui său, și de oamenii din cetate, a făcut lucrul acesta noaptea, nu ziua.
28 Cînd s’au sculat oamenii din cetate dis de dimineață, iată că altarul lui Baal era dărîmat, parul închinat idolului deasupra lui era tăiat; și al doilea taur era adus ca ardere de tot pe altarul care fusese zidit.
29 Ei și-au zis unul altuia: „Cine a făcut lucrul acesta?“ Și au întrebat și au făcut cercetări. Li s’a spus: „Ghedeon, fiul lui Ioas, a făcut lucrul acesta“.
30 Atunci oamenii din cetate au zis lui Ioas: „Scoate pe fiul tău, ca să moară, căci a dărîmat altarul lui Baal și a tăiat parul sfînt care era deasupra lui“.